DECLARAŢIE DE INTENŢIE
în
susţinerea candidaturii
pentru
demnitatea de
membru
al Consiliului de Mediere
Subsemnatul
Danciu Ioan Viorel îmi declar intenţia de a candida la demnitatea de membru al
Consiliului de Mediere.
Sunt mediator autorizat din anul
2010 si am început să practic, în mod exclusiv această profesie, din aprilie
2010. Sunt ceea ce se cheamă mediator full time de 5 ani. Şi pot sa afirm că
tot de 5 ani, trăiesc din mediere.
Dacă cineva ştie totul despre cum se
practică şi se desfăşoară această profesie , cu certitudine acela poate să fie
un mediator care trăieşte din această profesie, indiferent de greutăţile ivite.
Personal consider că măsura tuturor lucrurilor care se
întâmplă in birourile de mediator în particular si în mediere în general, este
chiar MEDIATORUL.
În decursul carierei din 2010 şi
până în prezent, respectiv de 5 ani, in care am profesat in mod exclusiv profesia de mediator, timp în care am
gestionat până în prezent peste 400 de cazuri în mediere, am constatat că principala problemă în succesul acestei profesii este… mentalitatea.
Pentru ca mediatorul în particular
si profesia în general sa aibă succes, mediatorii trebuie sa treacă printr-o
schimbare de mentalitate. Schimbările sau adaptările legislative nu sunt
suficiente şi mai mult, nu sunt deloc sub controlul nostru, al mediatorilor.
Precedentele Consilii de mediere au căzut, mai mult sau mai puţin intenţionat,
în această capcană, ceea ce a dus la eşec evident în fiecare mandat, la
implementarea medierii în România. Desigur, a contribuit şi faptul ca nici unul din membrii CdM nu profesa în mod direct profesia, pentru a constientiza care sunt adevăratele
provocări si probleme reale ale profesiei, pentru a lua măsuri corecte în
sprijinul dezvoltării şi întăririi profesiei de mediator.
A
doua problemă a acestei profesii au constituit-o interesele contrare şi
divergente ale membrilor CdM, care prin actiunile lor şi conflictul de
interese, ca proprietari sau deţinători de şcoli de formare, au implementat
formarea în mediere şi nu medierea, aceasta devenind o activitate conexă la cea
de formare, neexinstând nici un interes, decât la nivel declarativ, în implementarea
medierii în România.
A
treia problemă este calitatea activităţii de formare în mediere, care s-a
făcut doar cantitativ, nu şi calitativ, lucru care a adus mari deservicii
profesiei de mediator. Nu trebuie decât să spun că, pe parcursul anului 2013,
în condiţiile în care informarea despre mediere era obligatorie, având în jur
de 9.000 de mediatori autorizaţi, instanţele au raportat official, pe anul 2013, doar… 1.749 acorduri de mediere depuse
la instanţe.
A
patra problemă în dezvoltarea si implementarea profesiei de mediator este
sistemul de acordare a punctelor profesionale, care în acest moment nu
încurajează deloc activitatea de mediere, ci doar aceea de participare a
mediatorilor la cursuri de formare sau conferinţe. Motiv pentru care s-a ajuns
la paradoxul ca mediatori cu câţiva ani vechime în profesie, să aibă punctele
profesionale necesare, fără să fi profesat… deloc.
A
cincea problemă este că nu s-a dorit până în prezent identificarea clară si
întărirea profesiei în raport cu alte profesii liberale sau juridice şi s-a încercat
în permanenţă transformarea profesiei de
mediator într-o profesie juridică hibrid, lucru care a dus şi duce în
continuare la confuzii pentru adevăraţii beneficiari ai serviciilor profesiei
de mediator.
A
şasea problemă este că implicarea politicului în profesie nu a fost de bun augur iar
modificările de pe scena politică au dus la instabilitatea legislativă a
profesiei, în funcţie de interesele actorilor politici, afectând grav atât
interesele mediatorilor cât şi ale beneficiarilor serviciilor de mediere. Mai
mult, unii membrii ai fostului CdM au candidat pe diferite liste şi partide
pentru funcţii politice, fapte care arătau interesul lor real scăzut pentru
această profesie şi pentru un cadru legislativ favorabil pentru mediatori.
A şaptea problemă este faptul că mai
toate evenimentele legate de promovarea medierii se desfăşoară în “circuit închis”,
adică sunt organizate de mediatori, pentru mediatori, între mediatori şi
pe banii mediatorilor, unde sunt invitaţi entităţi sau persoane care NU au
nevoie de serviciile noastre. Practic adevăraţii beneficiari ai serviciilor de
mediere, cetăţenii, nu participă şi nu au acces la informaţiile importante şi
necesare pentru ei.
Am
enumerat doar câteva dintre cele mai importante probleme pe care le-am identificat
ca principale motive a situaţiei dezastruoase a medierii pe ansamblu şi pe care
din calitatea de membru al CdM voi depune toate eforturile ca să le schimb. Şi
chiar pot sa fac asta !
Prin
atitudinea pe care am luat-o în legătură cu abuzurile comise de foştii membri
ai CdM, cu privire la prelungirea fără drept a ultimului mandat, am demonstrat
că lucrurile se pot schimba. Nu doar că am luat atitudine, ci am acţionat cu
succes în revenirea din acest derapaj periculos pentru profesie, iar prin
demersul făcut la Curtea Constituţională a României, am redat mediatorilor
dreptul constituţional de a vota şi de a-şi alege conducerea, dând o şansă reală acestei
profesii.
Prin
demersurile făcute de mine, în legătură cu mandatul foştilor membri ai CdM, am
arătat că se poate. Demersurile mele au schimbat cursul evenimentelor în
mediere, iar mediatorii vor avea acum ocazia să ducă medierea în direcţia
corectă.
Acum
alegerea e în mâna mediatorilor !
După 10
ani, este momentul ca în Consiliul de Mediere să vină adevăraţii profesionişti
în mediere !
Şi pot
să afirm: Eu sunt unul dintre aceştia !
Semnat,
Danciu
Ioan Viorel - mediator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu