Avantajele medierii pentru avocati
Mediatorul nu este un concurent al avocatului! Asa cum nu sunt nici judecatorul, executorul judecatoresc sau expertul tehnic. Profesia de mediator nu trebuie privita cu rezerve sau scepticism de catre corpul profesional al avocatilor. Medierea functioneaza de zeci de ani cu succes in Europa si SUA si metodele de solutionare alternativa a conflictelor castiga in continuare teren.
Mai mult decat atat, medierea este avantajoasa pentru avocat din urmatoarele motive:
- Avocatii pot sa asiste partile si sa le consilieze la mediere;
- Solutionarea unui conflict pe calea medierii nu il priveaza pe avocat de dreptul sau de a primi onorariul;
- Asistenta juridica este vitala in timpul medierii, avocatii fiind in masura sa realizeze beneficiul medierii si sa vizeze intelegerea la care se ajunge;
- Onorariul pe care il obtine avocatul pentru prezenta la mediere (de obicei o singura data) presupune mai putina munca din partea acestuia;
- Profesia de mediator este compatibila cu cea de avocat;
- Mediatorul care este si avocat poate sa isi exercite activitatea si in cadrul formei de exercitare a profesiei;
- Avocatii si mediatorii isi vor desfasura activitatea impreuna la fiecare mediere si vor realiza ca au nevoie unii de altii in activitatile specifice pe care le intreprind;
- Mediatorii care sunt avocati nu vor putea sa asiste sau sa reprezinte partile in calitate de avocat in viitor, astfel crescand pentru restul avocatilor (care nu sunt mediatori) numarul de potential clienti;
- Clauzele de mediere inserate in contracte vor simplifica munca avocatilor;
- Mediatorul nu este un concurent direct al avocatului, din contra, acorda posibilitatea acestuia de a participa la mediere si de a-si rotunji veniturile;
- Prezenta partilor la mediator este influentata decisiv de catre sfatul pe care avocatul il acorda clientului; in situatia in care avocatul realizeaza ca are sanse reduse de a castiga un anumit proces, apeland la mediere poate obtine un rezultat mai bun decat in justitie;
- Clientul sfatuit de avocat este cel care solutioneaza conflictul si nu instanta de judecata; in cazul in care nu se ajunge la o solutie convenabila se poate ajunge in instanta, medierea neprivandu-l pe justitiabil de acest drept;
- Partea si avocatul economisesc timp si reduc stresul;
- Cheltuielile ocazionate de mediere sunt mai mici decat cele din instanta (nu se platesc taxe de timbru, onorarii de expert etc), astfel onorariul avocatului putand sa creasca;
- Legea medierii prevede faptul ca daca conflictul se solutioneaza prin mediere in timpul unui proces, taxele de timbru deja platite, se restituie , un argument in plus pentru client de a incerca medierea;
- Medierea este o modalitate de solutionare a conflictelor care se adreseaza in special avocatului de afaceri, dupa modelul american (la ei medierea este o procedura obisnuita);
- In SUA foarte multi avocati sunt si mediatori, acestia realizand avantajele medierii;
- Medierea va fi o institutie deosebit de promovata urmand ca un numar foarte mare de justitiabili sa apeleze la mediere; in acest caz prezenta avocatului cu clientul sau la medieri este o oportunitate;
- In Europa medierea are o traditie de zeci de ani iar avocatii apeleaza in mod uzual la mediere;
Medierea este benefica pentru toti cei implicati intr-un conflict: partile pot ajunge la o intelegere pe care si-o pot negocia singure, instantele se degreveaza de cauze, avocatii isi exercita meseria in cadrul procedurii de mediere aparand interesele propriilor clienti. Pentru a se realiza acest lucru este nevoie si de sprijinul corpului profesional al avocatilor. Iar acest lucru se va intampla in momentul in care acestia vor realiza avantajele medierii si isi vor indruma clientii sa apeleze la mediere inainte de initierea unor actiuni judecatoresti.
Sustac Zeno Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu